După ce a devenit
celebru dând un tun de 1 miliion de euro la Bancorex și la Banca Internațională a Religiilor, cu ajutorul fostului
prefect Ioan Opriș și al nașilor Victor Babiuc și Vasile Bran, afaceristul
Petrică Hogea este pe cai mari acum. Omul și-a transformat firma Duplex 91 înpartid, PPDD, și a bifat scurt în doi ani doi consilieri locali, un viceprimar,
un director în Ministerul Educației și unul în Ministerul Sănătății. Dar cine
este cu adevărat Petrică Hogea și care sunt interesele lui? O parte sunt
știute, o altă parte nu! Cert este că astăzi când vorbim, afacerile și
învârtelile lui Petrică sunt atent monitorizate de DNA, iar surse judiciare
ne-au precizat ca dosarul de condamnare s-ar putea redeschide anul viitor.
Putem începe cu
vestita afacere ”Cicoarea” în care Hogea a fost condamnat la 5 ani de pușcărie
cu executare. In acest dosar a
fost inculpat fostul prefect al Brasovului Ioan Nicolae Opris, care a fost, primul prefect arestat
la data 22 iunie 1999, in exercitiul functiunii, de catre Viorica Stoica.
Acuzatiile care i-au fost aduse au fost: abuz in serviciu, fals intelectual si
instigare la fals intelectual.Procurorii
l-au acuzat pe Ioan Nicolae Opris pentru faptul ca, in calitate de reprezentant
al FPS in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) a Fabricii de Zahar Bod, a
emis doua procuri prin care l-a imputernicit pe directorul intreprinderii sa
ipotecheze Sectia Cicoarea a Fabricii la Banca Internationala a Religiilor si
la Bancorex. Sectia a fost ipotecata in iulie 1998 pentru ca patru firme
private (SC Duplex '91 SRL, SC Edicart SRL, SC Comprod SRL si SC Euro Metal
Production SRL) sa obtina imprumuturi bancare de 8,4 miliarde de lei,
aproximativ 1 milion de dolari la acea data. Cele patru firme apartineau lui Petrica
Hogea, finul lui Vasile Bran, la acea vreme deputat PD si Victor Babiuc, la
acea vreme ministrul PD al Apararii.
Deși
avea de executat cinci ani de
închisoare, Hogea s-a” ascuns” timp de
doi ani până când a reușit să obțină un certificate medical prin care se spune
că nu suportă regimul de detenție. Și uite așa a scăpat de pușcarie și și-a
văzut în continuare de afaceri și mai nou de politică.
Petrică
Hogea, proprietar al cotidianului ”Bună Ziua Brașov”, și-a construit și hotelul
Ramada de la intrarea în Brașov, dinspre București,. Însă modul în care l-a
construit este tipic pentru un individ specializat în a da țepe. Firmele care
s-au ocupat de realizarea investiției, deținute de amanta acestuia Antonela
Simion, au fost băgate în faliment după construcția hotelului pentru a nu mai
achita facturi către furnizori și prestatori. Mai simplu spus le-a tras țeapă
celor cu care a lucrat pentru a ridica Ramada.
Un alt business
de succes al lui Hogea îl reprezintă chioșcurile de lângă magazinul Star. Deși acestea
au fost edificate cu regim de construcții provizorii, după ”chioșcariada” lui
Scripcaru au rămas în picioare. Mai mult chiar, într-o frăție de interese,
Scripcaru și Hogea au decis acum să legalizeze construcțiile și sa le confere regimul de construcții permanente.
Așa încât Petrică Hogea să devină proprietar de drept al terenului din buricul
târgului evaluat la peste un million de euro. Procurorii sunt pe masă și cu
acest dosar, așteptând doar să se mai facă niște pași cu complicitatea
Primăriei pentru a-l pune pe rol.
Dacă la început,
adică acum mai bine de doi ani, Hogea își făcea intrarea în politică prin
intermediul PPDD, acum el a translatat la PSD București, organizația sectorului
4 condusă de actualul Ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Acesta din urmă
este un apropiat al lui Hogea și un client frecvent al Hotelului Ramada. Pe
baza acestei relații, Hogea și-a angajat soția, Antonela Simion, în Ministerul
Sănătății, dar și pe omul său de încredere, Ovidiu Fodor, în ministerul
Educației.
În rest,
”săgețile” lui Hogea au rămas în PPDD și implicit în Consiliul Local Brașov. Pentru
că are interese în chestiunea legată de legalizarea construcțiilor sale, Hogea
a bătut palma cu Scripcaru și a pus-o pe Adina Alexandrina Durbacă viceprimar.
Om de încredere, jurist la Duplex 91, femeia are rolul de a menține puntea de
legătură cu primarul Scripcaru. Ordinele lui Hogea pentru Durbacă sunt foarte
clare. Nu mișcă în front și este la dispoziția lui Scripcaru. Fapt ce, de
altfel, se și observă cu ochiul liber.
Deocamdată Petrică cel orientat se consideră la adăpost de
brațul lung al legii de care a mai scăpat odată. Însă nimic nu este veșnic, iar
faptele nu sunt nici pe departe prescrise. Mai devreme sau mai târziu toți
căpătuiții de genul ăsta vor plăti cu vârf și îndesat.