miercuri, 16 iulie 2014

Pic cu pic se face mare…contul

Toată lumea se uită la marile investiții și își dă cu părerea despre cum fură, cine fură sau cine pe cine acoperă. Însă se scapă din vedere lucrurile mai mici, dar multe. Achiziții din banii publici, adică din banii noștri, care nu sunt la vedere, dar a căror oportunitate este evident îndoielnică în unele cazuri și chiar inutilă în altele. Bani aruncați pe ”apa sâmbetei” spun unii, cheltuieli făcute din prostie spun alții, dar noi spunem cu toată convingerea că sunt bani cheltuiți deliberat pe lucruri inutile pentru a-i îndestula pe apropiații de partid, pe îmbuibații care ling clanțele și dau para-îndărătul.
Astăzi prezentăm două cazuri pentru că trebuie să folosim puterea exemplului.

Poliția Locală Brașov șterge praful de pe scutere
A văzut cineva vreun polițist local din Brașov călărind pe scuter? Nu cred. Și totuși de ceva vreme în curtea Poliției Locale au răsărit 10 scutere nou nouțe. O investiție ”oportună și necesară” la Brașov unde vara durează cam o lună – în anii buni – iar străduțele înguste și  întortocheate fac  dificilă intervenția și patrularea organelor legii.

Un scuter de tipul celor de la Poliția Locală costă între 8000 și 10.000 de lei. E simplu de calculat. S-au bagat în micuța afacere cel puțin 80.000 de lei. Cine e beneficiarul? Că polițiștii locali cu siguranță nu, iar brașovenii nici atât. Poate îl întreabă cineva despre subiect și pe vicele Atomei. Asta dacă știe despre ce e vorba pentru că de regulă nu prea are habar ce-i în ograda lui.

Spălătorii de bani - Consiliul Județean și APDT Brașov
Ce este APDT? Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Brașov este structură care așa cum sugerează denumirea pompoasă își propune să ”dezvolte” și să ”promoveze” turismul. Este condusă de un sas evreu care se crede neamț și specialist în turism. În particular omul se ocupă cu vânzarea de aparate de cafea și gogoși congelate, asta după ce a avansat de la subtilizatul de telefoane de la cetățenii de bine din țara lui Goethe. Ce legătură are cu Consiliul Județean ? Păi CJ este partener cu această asociație. Și pentru ca parteneriatul să meargă bine șmecherii au pus-o de o furăciune.

 La intrarea în Brașov dinspre București, la marginea drumului național tronează o clădire părăsită. După cum arată, construcția este destul ne nouă, dar evident niciodată nu a fost folosită în scopul pentru care a fost construită. Este încuiată, deteriorată, urâtă și inutilă. Cică este punct de informare turistică! Să fi tot costat câteva sute de mii de lei noi. Bani alocați, evident din bugetul județului. Pentru ce? Pentru a-i îngrășa pe unii. Pentru a rula banii publici. Pentru a da de lucru firmelor de partid. Pentru a spăla niște bani. Pentru orice motiv, dar cu siguranță nu pentru a servi informării turistice.


Pe ăștia nu-i întreabă nimeni ce fac cu banii noștri? Asta este doar o frântură din sumele astronomice care se rulează în astfel de biznisuri de partid și pe care nu le bagă nimeni în seamă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu